Si meteoritii cad...

Incep sa-mi dau seama ca nu m-am maturizat deloc.Ca tot ce am gandit pana acum au fost gandurile altora,ca au fost lucruri pe care nu eu ci altii vroiau sa le gandesc.Nu pot sa inteleg de ce altii pot.Si eu nu pot.Nu pot fi destul de melancolica,nu pot fi destul de sincera,nu pot fi cine vreau sa fiu,nu pot arata oamenilor la care tin ca ii iubesc,nu pot sa ma intorc sa imi cer iertare imediat,nu pot sa ma intorc la oamenii care au fost atat de importanti pentru mine de teama sa nu fiu respinsa,nu pot sa zambesc unor persoane care desi nu ma suporta imi zambesc,nu pot sa imi exprim toate sentimentele astea multe care navalesc prin ochii mei...

As fi vrut sa fiu altfel.As fi vrut sa pot fi cum vor ei,dar si cum vreau eu.As fi vrut sa fiu una din persoanele care merge si-si viziteaza prietenii indiferent de ce ma asteapta...Mi-e dor de ei,dar nu pot nici sa ii privesc.Mi-e rusine ca nu mai sunt ce-am fost,si nici nu ma mai baga in seama.Simt cum se intorc acele zile cand desi stia cine sunt nu ma privea,nu ma intalnea.Asa e si acum.Ne cunoastem si totusi trece pe langa mine ca pe langa un stalp.Are grija sa ma ocoleasca.

Speram sa cada meteoritul.Speram sa fie in continuare un cer adanc in care sa reusim sa nu cadem pentru ca ne tinem de mana.Dar cerul s-a inchis,meteoritul a cazut...Iar noi ne-am dat drumul la mana si am reusit doar sa ne instrainam,sa ramanem despartiti de ... un meteorit.

Acum stiu.Stiu ca ea a fost intotdeauna mai buna decat mine,stiu ca intotdeauna a fost mult mai apropiata de el,si ca ea l-a meritat cel mai mult.Am gresit atat de mult judecand-o,si desi eu faceam asta ea se purta frumos.Am fost ceea ce o impiedica sa zambeasca,am fost bariera dintre ei.Si ea il merita mai mult ca mine...Sper doar sa fie bine.Sper doar sa ma ierte.Ea,el si inca o persoana la care nu am fost de mult,si de care mi-e dor,dar mi-e teama sa mai dau ochii cu ea...Pentru ca mi-e teama de reversul greselilor mele,mi-e teama sa ma intorc in trecut,chiar fiind trecutul apropiat...